”Vom vota starea de alertă, este un gest responsabilitate firesc, dar există în acest moment propuneri de diferite amendamente. Fondul legii este important, oamenii trebuie să înţeleagă că distanţarea şi măsurile de autoprotecţie sunt importante, în schimb vrem să evităm abuzurile. Unul dintre ele e portul măştii. Nu a fost obligatoriu în starea de urgenţă, este obligatoriu în starea de alertă”, a declarat, marţi, Lucian Romaşcanu, la finalul şedinţei PSD.

Lucian Romaşcanu a afirmat că, plecând de la necesitatea portului măştii, ar trebui ca Guvernul să asigure disponibilitatea acestora  şi gratuitatea pentru persoanele care sunt în situaţii financiare limită.

Starea de alertă a fost instituită pentru 30 de zile, însă, potrivit legii care a intrat luni în vigoare, dacă aceasta vizează întreg teritoriul ţării este necesară încuviinţarea Parlamentului, în termen de cinci zile.