Incapacitatea de a acorda mai mult ajutor gospodăriilor ar putea duce la un val de credite ipotecare neachitate şi evacuări, a spus Powell, avertizând asupra impasului din Congresul SUA referitor la măsuri de sprijinire în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit MarketWatch şi Reuters.

Chiar dacă gospodăriile cheltuiesc acum, "există riscul să rămână fără bani şi, în cele din urmă, vor trebui să-şi reducă cheltuielile şi ar putea chiar să-şi piardă casele sau obiectele luate în leasing", afirmat şeful Fed cu ocazia audierii în Comitetul bancar al Senatului SUA.

"Deşi evoluţia economiei este peste estimări, cred că există un risc semnificativ de evoluţie negativă dacă nu se iau măsuri. Încă nu vedem aceste efecte, dar ar putea apărea într-un viitor nu prea îndepărtat", a avertizat Powel.

Economia SUA a înregistrat în trimestrul doi din 2020 cel mai sever declin de la Marea Recesiune, a anunţat recent Departamentul american al Comerţului, în urma colapsului cheltuielilor gospodăriilor şi a investiţiilor companiilor, în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Potrivit datelor ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, PIB-ul SUA a scăzut în ritm anual cu 31,7% în perioada aprilie-iunie 2020, cea mai semnificativă scădere de când Departamentul Comerţului a început publicarea datelor, în 1947. Scăderea PIB-ului este mai mult decât triplă faţă de precedentul declin record, de 10%, înregistrat în trimestrul doi din 1958. În primul trimestru din acest an, PIB-ul SUA a scăzut în ritm anual cu 5%.