Organizatorii au anunțat că vor permite accesul în tribune pentru 1.000 de spectatori.

Muguruza (26 de ani, 17 WTA) și Halep (28 de ani, 2 WTA) s-au mai întâlnit de șase ori în circuit, iberica fiind în avantaj în raportul meciurilor directe, scor 4-2. Ultima oară, cele două s-au întâlnit chiar anul acesta, în semifinalele de la Australian Open. Muguruza s-a impus după un meci spectaculos, scor 7-6 (8), 7-5, potrivit gsp.ro.

Garbine Muguruza s-a calificat în penultimul act, la Roma, după ce a învins-o sâmbătă în sferturi pe Victoria Azarenka (32 de ani, 14 WTA), scor 3-6, 6-3, 6-4, la capătul unui meci superb, care a durat două ore și 21 de minute.

Simona Halep a ajuns pentru a cincea oară în semifinale la Roma, după o victorie prin abandon în fața Iuliei Putințeva, sâmbătă. Kazaha s-a retras din motive medicale, când Halep controla autoritar meciul. Simona câștigase primul set cu 6-2 și conducea cu 2-0 la ghemuri în actul secund.

Simona a jucat două finale la Roma, ambele pierdute cu Elina Svitolina.

În cealaltă semifinală se întâlnesc două jucătoare din Cehia, Karolina Pliskova și Marketa Vondrousova.

Citeşte şi:

Măsurile anti-COVID au redus infecțiile gripale la un ”minim istoric”. Ca să se asigure că situația rămâne așa, experții pregătesc campanii agresive de vaccinare

Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."

PARTENERI - GSP.RO

Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."

A MURIT de la o eșarfă. Actrița iubită de milioane de români și sfârșitul ei tragic

PARTENERI - PLAYTECH

A MURIT de la o eșarfă. Actrița iubită de milioane de români și sfârșitul ei tragic

Horoscop 20 septembrie 2020. Gemenii sunt atrași de ideea de a intra într-o relație cu cineva de la serviciu

HOROSCOP

Horoscop 20 septembrie 2020. Gemenii sunt atrași de ideea de a intra într-o relație cu cineva de la serviciu

Ce nebunie! Anamaria Prodan s-a cuplat cu logodnicul unei prietene bune. Este incredibil ce a urmat

Telekomsport

Ce nebunie! Anamaria Prodan s-a cuplat cu logodnicul unei prietene bune. Este incredibil ce a urmat