Scannerele termice necesare consultării pasagerilor care vin din zonele afectate de coronavirus nu au ajuns încă la Aeroportul Internaţional din Iaşi. Potrivit conducerii aerogării, aceste termo-scannere vor fi aduse la Iaşi  în 35 de zile, iar asta pentru că abia joi, 27 februarie, a fost încheiată licitaţia. Astfel de scannere vor ajunge în toată ţară, dar tot în 35 de zile.

„Noi am făcut solicitare către Ministerul Transporturilor, care prin Organismul Special în Situaţii de Criză a făcut o licitaţie, a centralizat cererile de scannere. Din informaţiile pe care le avem, au făcut o licitaţie de 35 de scannere, urmând ca 5 să fie în Bucureşti şi câte 2 în fiecare judeţ (n. red. - cu aeroport). Din ce ştiu eu astăzi, s-a finalizat această licitaţie, s-a stabilit câştigătorul. În 35 de zile vor fi livrate aceste scannere.”

Managerul Cătălin Bulgariu a explicat şi care este procedura actuală de consultare a pasagerilor veniţi din Italia şi care trec prin terminalul T1, special destinat acestor curse. 

„Chiar dacă aceste termo-scannere nu au ajuns la Iaşi, noi avem termometre digitale, cu laser, cu care luăm temperatura fiecărui pasager, urmând ca medicii epidemiologi, pe baza acelor formulare obligatorii pe care le completează pasagerii, fac consultul şi discută cu pasagerii astfel încât să se stabilească dacă se încadrează în definiţia de suspect de coronavirus”, a declarat Cătălin Bulgariu, maganerul Aeroportului Internaţional din Iaşi la Radio VIVA FM Iaşi.