Urmăream ştirile cu arestarea şefului CJ de Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA în timp ce lua mită de 1,25 milioane de lei, şi deodată m-a lovit o revelaţie ca un trăsnet: călătoria în timp e reală, există în viaţa de zi cu zi, pentru că, iată, am fost mutat într-o secundă, fără să îmi dau chiar seama, într-un alt timp, într-o altă ţară, sunt acum în America începutului de secol XX, în lumea lui Al Capone! Ba chiar şi teleportarea e valabilă, m-am mutat în Columbia, patria lui Pablo Escobar, regele drogurilor! Sau în Italia mafiotă de ieri şi de azi! Nu e nici o glumă, România se află exact acolo unde se afla SUA acum 100 de ani când bandele de interlopi conduceau ţara fără nici cea mai mică ruşine în timp ce erau aclamaţi la scenă deschisă şi veneraţi de masele imbecile.
Nu este zi în care să nu auzi de evenimente cu drogaţi, de răfuieli în stil mafiot, de politicieni corupţi, de arestări sau procese interminabile. Dar cu toate acestea ţara se preface că merge înainte, că „sincopele” astea nu au o importanţă atât de mare, că sunt normale la urma urmei, nu vedeţi că am scăpat de temutul MCV? Până şi UE recunoaşte că suntem pe traiectoria cea bună... E normal să avem hoţi, drogaţi şi criminali, sunt şi ei oameni cu drepturi, e chiar obligatoriu să avem, vorba aia, faliţii noştri...
Practic, nu doar teoretic, în fiecare judeţ sunt oameni cu funcţii de conducere importante care au dosare pe rol pentru fapte penale. Şi ce se întâmplă? Exact ca în filmele cu mafioţi, aceştia râd în faţă poliţiei, presei, statului, îi doare în paişpe. Pentru că fiecare porneşte pe acest drum asumat, întocmai ca un individ care bate la poarta unei case clandestine Cosa Nostra, în miez de noapte, cu gândul că nu are drum de întoarcere, că trebuie să privească doar înainte şi să îşi controleze propriile riscuri: mă bag în politică, dau cât pot din coate, fur, mint, înşel, mă asociez cu oricine îmi poate aduce un avantaj, şantajez fără scrupule pentru a pune mâna pe putere, pentru a pune mâna pe cât mai mulţi bani, apoi nimic nu mai contează, pot să mă aresteze, să mă bage la puşcărie, totul va fi asigurat pe numele soţiei, fratelui, mamei, copiilor, viaţa mea şi a lor va fi protejată, voi fi un om Mare!...
Nu cred că este vreunul dintre aceştia, fie el şef de partid, ministru, preşedinte CJ, primar, director care să nu fi gândit măcar o dată aşa. Pentru că este imposibil ca un om cu mintea întreagă, fără afecţiuni psihice serioase, să nu ştie în ce se bagă, să fie atât de naiv, încât să creadă că poate scăpa la infinit cu mâinile curate, cu faţa curată. Nu, toţi ştiu în ce se bagă şi totuşi se bagă. Şi din aproape în aproape, de la o minciună la alta, de la o infracţiune mică la alta mai mare, ajung să devină imuni, să nu mai realizeze cât de grav este ceea ce fac, cât de departe au mers. Fără exagerare o zic că un astfel de om pornit pe o cale putredă are toate şansele să ajungă şi un criminal, unul cu sânge rece. Pentru că pentru el scopul chiar scuză mijloacele. De aceea au toţi acel zâmbet permanent pe buze, de aceea nu arată deloc afectaţi când vorbesc despre cazurile pentru care sunt acuzaţi, de aceea rămân în funcţie şi nu vor să renunţe la scaun pentru a-şi salva onoarea, de aceea schimbă cu atâta uşurinţă lucrurile şi partenerii, pentru că devin imuni la emoţii, la frică, la josnicie, la ridicol.
E un fapt dovedit în fiecare zi, România a ajuns o ţară condusă de interlopi şi de drogaţi. Însăşi poliţia, prin reprezentanţii ei, recunoaşte că a pierdut lupta chiar înainte ca aceasta să înceapă. Nimeni nu mai poate fi integru, toţi cei intraţi în sistem trebuie să fie obligatoriu corupţi sau predispuşi la corupţie. De aceea oamenii puşi pe funcţii de specialitate sunt atât de slabi, pentru că cei buni, cei integri nu se bagă. Oamenii buni rămân în umbră şi aşa vor face până ce ţara va da semne de curăţire.
Şi toate astea se reflectă în cele mai mici straturi ale societăţii. Economia, justiţia, sănătatea, educaţia, arta, cultura în general, sunt dominate de fenomenul infracţional. Nu auzi decât muzică despre hoţi, corupţi, analfabeţi bogaţi, şmecheri, pe stradă vezi maşini tunate de neam prost, dar care sunt admirate de majoritatea, femeile care apar la televizor sunt umflate în cel mai dezgustător mod, semn evident al prostului gust şi al lipsei de educaţie, serialele româneşti cele mai în vogă de acum sunt despre criminali şi mafioţi (Groapa, Clanul de pe ProTv). Arta a reflectat întotdeauna societatea, a fost mereu în pas cu ea pentru că altfel nu se poate. Şi când ai recunoaşterea majoritară, oficială a acestui lucru, cum să nu ţi-l doreşti şi tu, cum să nu ti se pară atrăgător, chiar benefic?
Ce mi se pare al naibii de ciudat e că până şi oamenii normali au devenit imuni la ilegalitate, la imoralitate şi corupţie. Nimănui nu i se mai pare ciudat să fure, să minimalizeze ori chiar să ignore cu nonşalanţă infracţiunile lui sau ale rudelor, prietenilor. Toţi merg după principiul „dacă toată lumea fură şi înşeală, de ce să nu o fac şi eu?...”, „Dacă oricum este mizerie peste tot, de ce să nu arunc şi eu gunoiul la întâmplare?”
Dumitru Buzatu este absolvent de filosofie, ştie din cărţi principiile marilor gânditori ai lumii, istoria lor, cunoaşte foarte bine diferenţa dintre bine şi rău, dintre un suflet curat şi nobil şi unul pervertit, dar, cu toate astea, s-a băgat în mizerie.
Vorbeam într-un articol anterior despre faptul că profesorii de filosofie din şcoli, neavând suficiente ore în programă pentru a-şi completa o normă întreagă, predau alte obiecte care nuau nicio legătură cu domeniul lor. Iată că şi acest „filosof” a reuşit să se orienteze într-un mod cât se poate de ingenios şi să-şi completeze „catedra” cât se poate de bine. Am înţeles că deja are o avere fabuloasă, milionul acesta din urmă era doar un surplus. Practic pariul pe care şi l-a pus cu el însuşi la început, într-o zi, cu mai mulţi ani în urmă, şi-a atins apogeul. N-a fost să scape, mai avea un pic, dar iese totuşi bine din joc, chiar foarte bine. Câţiva ani de puşcărie nu îl vor afecta, îi aştepta, era pregătit pentru ei, vor trece repede. Se va întoarce la o avere asigurată, la o viaţă liniştită de huzur până la adânci bătrâneţi. Iar atunci chiar nu îl va mai deranja nimeni pentru că va fi un om curat.
În surdină, lângă cocktailul cu o felie de lămâie prinsă de marginea paharului, va cânta regretatul Coolio „Power and the money, money and the power/ Minute after minute, hour after hour”. Filosoful va zâmbi şi se va întinde relaxat pe spate spunându-şi în gând: „A meritat!”...
Briscan Zara este scriitor şi publicist
Text apărut în secțiunea OPINII a Ziarului de Iași
