FC Barcelona a luat toate cele trei puncte din disputa cu Granada, disputată duminică şi încheiată cu 1-0 pentru catalni. 

Cel care a adus victoria a fost Lionel Messi (76'), iar oaspeţii au jucat în inferioritate numerică, o bună parte din actul secund, după eliminarea lui German Sanchez, pricinuită de cumul de cartonaşe galbene (69'). 

Odată cu venirea sa pe Camp Nou, Quique Setien a punctat că nu se axează doar pe victoriile echipei sale, ci şi pe practicarea unui joc spectaculos şi o tactică ofensivă. 

„Eu tot timpul vreau să câştig, dar dacă înving şi noi am jucat prost, nu înseamnă că o să merg acasă fericit. Rezultatul nu e întotdeauna tot ce contează”, a comentat Quique Setien, care odată cu instalarea lui la gruparea catalană, a suspendat transferul lui Artur o Vidal la Inter.
FC Barcelona se află pe primul loc în La Liga, la egalitate cu Real Madrid, cu 43 de puncte acumulate în 20 de etape, mai exact 13 victorii, patru remize şi trei înfrângeri.