Romania

VIDEO Protestele ANTI-AVORT continuă în Polonia, în pline restricții legate de pandemie: Varșovia este împânzită de armată

Varșovia, protest, avort

Manifestanţi veniţi din toată Polonia au încălcat vineri, la Varşovia, restricţiile legate de pandemie pentru a protesta împotriva unei decizii a justiţiei care interzice aproape orice avort, informează AFP, potrivit AGERPRES.

"Suntem pregătiţi să ne batem până la capăt", le-a declarat vineri jurnaliştilor Marta Lempart, cofondatoare a mişcării Greva femeilor, care a lansat apelul la manifestaţie.

Un dispozitiv impunător format din membri ai forţelor de poliţie şi ai poliţiei militare a fost desfăşurat în toată capitala poloneză ca urmare a confruntărilor între protestatare şi militanţi ai extremei drepte în cursul celor nouă zile consecutive de manifestaţii.

Citește și: FOTO Clotilde Armand, destăinuire după prima zi de lucru la Primăria Sectorului 1: Am găsit un distrugător de hârtie și un baston de polițist local

Peste 400.000 de persoane au participat miercuri în Polonia la manifestaţii, în cea mai mare parte paşnice, şi organizatorii adunării programate pentru vineri şi-au exprimat speranţa că numeroase persoane vor ieşi în stradă la Varşovia.

Organizaţiile de apărare a drepturilor femeilor, care se află în spatele acestor proteste, se expun urmăririi judiciare pentru că orice adunare de mai mult de cinci persoane pe un drum public este în prezent interzisă.

Mai multe acţiuni de protest de mai mică anvergură sunt prevăzute în alte zeci de oraşe poloneze, între care Cracovia şi Wroclaw, precum şi în străinătate, ca de pildă la Barcelona şi Viena.

Manifestaţii de masă au început săptămâna trecută când Tribunalul constituţional, reformat de Partidul Lege şi Justiţie (PiS, ultracatolic), aflat la putere, şi conformându-se dorinţelor acestuia, a interzis întreruperea voluntară a sarcinii în caz de malformaţii grave ale fătului, statuând că aceasta ar "incompatibilă" cu Constituţia.

Manifestanţii sunt furioşi pe PiS, ai cărui deputaţi au cerut tribunalului să se pronunţe asupra acestei probleme.

Responsabilii guvernului au calificat manifestaţiile drept acte de "barbarie" şi de "vandalism" după câteva atacuri împotriva bisericilor catolice.

Grupuri de extremă dreapta le-au cerut locuitorilor Varşoviei să "apere" bisericile în timpul manifestaţiei de vineri, deşi organizatorii acesteia declaraseră că nu intenţionează să ia din nou drept ţintă instituţiile religioase.

Citește și: Rareș Bogdan, mesaj nemilos: ‘Ticăloșia, corupția, lenea, nepăsarea, incompetența trebuie combătute fără milă și sancționate aspru’

Polonia, ţară cu 38 milioane de locuitori şi cu o puternică tradiţie catolică, dispune deja de o lege antiavort, printre cele mai restrictive în Europa.

Cel puţin 2.000 de avorturi legale au loc anual în Polonia, potrivit datelor oficiale. Organizaţiile feministe estimează că peste 200.000 de avorturi sunt realizate ilegal sau efectuate în străinătate în fiecare an.

Odată publicată în Monitorul Oficial, decizia Curţii constituţionale va duce la interzicerea tuturor avorturilor în afară de cazurile de viol, incest sau când viaţa mamei este în pericol.

Football news:

Real Madrid conceded 5 goals from penalties in the last 3 rounds of La Liga
Simeone Pro 1-0 with Valencia: They had the best goalkeeper. Atletico need to continue playing the same way
Salzburg scored 8 goals in the Austrian League match. Game with Lokomotiv on Tuesday
Juve have not won any of their three Serie A matches without Ronaldo
Scott Micromini: Pogba is misunderstood. This is an amazing player, his failures fanned
Andrea Pirlo: Ronaldo is an additional advantage, but Juve must play their own football without him
Inzaghi on the draw with Juve: we Could have won if Benevento had been smarter on the counterattack