Romania

VIDEO. UPDATE Bărbatul din Vatra Dornei care a ajuns în comă la spital, după ce a fost imobilizat de jandarmi și i s-a dat cu gaz lacrimogen în față, a murit / Parchetul Iași a preluat ancheta

Bărbatul de 50 de ani din Vatra Dornei, reclamat că ar fi atins indecent o fetiță în timpul unui spectacol și care a ajuns vineri seară în stare gravă la spital după ce jandarmii l-au imobilizat și i-au pulverizat spray lacrimogen în față, a murit.


Potrivit unor surse locale, bărbatul din Vatra Dornei a murit sâmbătă dimineață la spital. Parchetul Militar Iaşi a preluat cazul şi efectuează o anchetă. ”S-a declarat decesul sâmbătă în jurul orei 11.00. Dosarul este instrumentat de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi", a declarat, pentru MEDIAFAX, insp. Corina Dumitraş, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Suceava, Mircea Macovei, a declarat, pentru Medifax, că bărbatul fusese adus la spital în stop cardiorespirator, resuscitat și ventilat mecanic.


„A fost internat pentru supraveghere. În cursul dimineţii, din cauza fenomenelor simptomatologice digestive, s-a intervenit chirurgical și s-a găsit un infrarct enteromezenteric masiv. S-a intervenit chirurgical, însă la ora 11.00 s-a declarat decesul”, a spus Mircea Macovei.


VIDEO AICI

Jandarmeria Suceava a reacționat după decesul bărbatului imobilizat cu spray lacrimogen la Vatra Dornei, susținând că acesta devenise agresiv, iar jandarmii au fost nevoiți „să folosească materialele de intervenție din dotare”.

Un bărbat de 50 de ani din Vatra Dornei a ajuns în stare gravă la spital, în comă profundă, vineri seară, după ce a jandarmii chemați să intervină de tatăl unei fetițe care l-a acuzat de comportament indecent l-au ținut minute bune la pământ și i-au pulverizat în față spray lacrimogen de la doar câțiva centimetri distanță. Medicii de la Spitalul din Vatra Dornei suspectează că bărbatul a suferit un infarct și au cerut să fie transferat cu un echipaj al Ambulanței la Spitalul din Suceava, relatează Mediafax.


Incidentul în urma căruia bărbatul și-a pierdut cunoștința s-a petrecut vineri seara în Vatra Dornei, în timpul unui spectacol de muzică populară. Tatăl unei fete de 12 ani a cerut ajutorul jandarmilor, reclamându-l pe bărbatul de 50 de ani că a atins-o, indecent, pe fetiță.


„Echipajul de jandarmerie s-a deplasat în zona indicată, a identificat persoana în cauză și i-a solicitat acesteia să se deplaseze în afara zonei de spectacol, în vederea stabilirii identității. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a devenit recalcitrant și agresiv, jandarmii fiind nevoiți să folosească materialele de intervenție din dotare. La scurt timp, bărbatul și-a pierdut cunoștința, iar jandarmii au solicitat imediat echipajul medical pentru acordarea primului ajutor. Bărbatul a fost stabilizat și transportat la spitalul din localitate” se arată într-un comunicat transmis presei de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava.


În acest caz, Inspectoratul de Poliție Suceava a deschis o anchetă, verificări fiind efectuate și de conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.

Football news:

For a about threats: It's not enough to just say no to racism. We need action, education
Liverpool and other Premier League clubs are Interested in midfielder Schalke McKenney
Real Madrid is ready to terminate the contract with Bale, paying him a salary for two years (ABC)
Manchester City were preparing for a meeting at CAS before UEFA issued a decision to ban them from the Champions League
Zidane about Hazard: This is a difficult situation. I hope that on Thursday he will be ready for 100%
Nemanja MATIC: I Think Manchester United deserve a place in the Champions League. If we win three games, we will get there
Wycombe reached the championship for the first time in 133 years. Akinfenwa (Yes, that Jock from FIFA) is going crazy-he was personally congratulated by Klopp