”Propunerea a fost trimisă pe 9 septembrie şi pe 10 a fost primită de Comitetul Nobel de la Oslo’”, a declarat Serghei Komkov .

Scriitorul, director al revistei ”President”, motivează că Vladimir Putin se străduiește din răsputeri să mențină pacea și liniștea, atât în Rusia, cât și în alte părți ale lumii.

”Ca lider al uneia dintre principalele ţări ale lumii, el face un efort maxim pentru menţinerea păcii şi a liniştii nu doar pe teritoriul propriei ţări, ci contribuie activ la soluţionarea paşnică a conflictelor izbucnite pe planetă”, a notat Komkov în scrisoarea care conținea propunerea.

Acesta mai susține că Putin a dispus trimiterea de ajutoare către aproximativ 30 de țări în perioada pandemiei de coronavirus. Printre aceste țări se numără SUA, China, Venezuela, Italia și Iran.

Un alt argument ar fi că Putin şi-a demonstrat ataşamentul faţă de valorile umanitare şi religioase incluzând cuvântul ”Dumnezeu”  în Constituţia rusă, precizează Serghei Komkov.

Vladimir Putin a fost propus pentru Premierul Nobel pentru Pace şi în anul 2014. Motivul invocate atunci a fost prezentarea planului pentru neutralizarea arsenalului sirian de arme chimice şi evitarea unei intervenţii militare occidentale.

Până în momentul de față au primit premiul Nobel pentru Pace doar doi ruși: fizicianul şi disidentul Andrei Saharov şi ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov.

Citeşte şi:

DSP a demarat un control la “Lazăr” după incidentul cu copiii ajunși la medic. Cine a adus lampa UV? Primăria spune că nu știe

Un candidat de pe listele lui Ponta, condamnat în SUA pentru că vindea pe eBay mașini care nu erau ale lui!

Demisia sau revocarea din fruntea DIICOT. Georgiana Hosu are de ales, Klaus Iohannis, nu

A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă

PARTENERI - GSP.RO

A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă

Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România

PARTENERI - PLAYTECH

Am GĂSIT-O! Unde se ascunde Adriana Iliescu și DE CE! Viitorul tată al Elizei spune unde e cea mai bătrână mamă din România

Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat

HOROSCOP

Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat

ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată

Telekomsport

ŞOC! Fotbalistul care l-a costat o avere pe Gigi Becali, dat dispărut: ”L-a văzut cineva?!” Unde a fost zărit ultima dată