Cumplitul accident s-a produs sâmbătă după-amiază, în satul Hodişel, din comuna Olcea. Băiatul în vârstă de 10 ani se plimba cu bicicleta pe stradă şi s-a dezechilibrat, iar în cădere, ghidonul i-a străpuns abdomenul. 

La faţa locului, au fost mobilizate două echipaje de paramedici care, apoi, au solicitat şi elicopterul SMURD de la Jibou.

"Echipajele de urgenţă au apelat la elicopterul SMURD pentru ca pacientul să poată fi transportat cât mai repede la spital având în vedere că starea acestuia era gravă", a explicat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Copilul a fost transportat din sat până pe drumul judeţean dintre localităţile Tinca şi Belfir, unde elicopterul a avut posibilitatea să aterizeze în siguranţă. Aici, medicii l-au stabilizat, iar apoi l-au transportat la spital. „Copilul a suferit un traumatism penetrant la nivelul abdomenului, fiindu-i afectate şi organele interne. Este stabil, iar în momentul de faţă este supus unei intervenţii chirurgicale”, a declarat şeful UPU SMURD Bihor, dr Hadrian Borcea.

Citiţi şi: