„Am crezut că era în Germania, avea obiceiul să își viziteze mama. Am vorbit cu ea înainte de sărbători. Apoi colegii mei au încercat să o găsească, pentru că nu era în concediu, dar în zadar”, a declarat Horațiu Moldovan.

„A fost un colaborator prestigios, care ne-a ajutat foarte mult. Am fost tot timpul în legătură, consilierea ei a fost importantă, era un om profesionist”, a adăugat el , precizând că aceasta avea un program flexibil.

„Activitatea de consilier e una dinamică, ea făcea deplasări în diverse zone, programul era flexibil, venea și seara. Ne trimitea rapoarte permanent, până de sărbători ne vedeam zilnic”, a mai spus secretarul de stat.

Sunt multe evenimente pe care trebuie să le gestionăm. Nu am avut bănuiala unui asemenea eveniment tragic, ci a unei deplasări în străinătate sau al unui defect în comunicare”, a afirmat Horațiu Moldovan.

Regretăm acest eveniment nefericit, nu aveam bănuiala lui, ținând cont de starea de sănătate și vârsta ei.

Horațiu Moldovan:

În aceeași emisiune, Kuki Bărbulescu, președintele Asociației ARCA și bun prieten cu Cristina Țopescu, a vorbit despre soarta animalellor îngrijite de ea.

„Din explicațiile procurorului de caz, doi câini erau morți în casă și în curtea de lângă casă mai erau patru câini (trei femeie și un mascul), vii și grași, pentru că descoperiseră un sac de hrană și l-au rupt. A mai fost un câine pe care l-a luat o vecină”, a declarat Kuki Bărbulescu.

Cine este mama Cristinei Țopescu. Unde locuiește acum și ce a decis după moartea fiicei ei

Recomandări

Cine este mama Cristinei Țopescu. Unde locuiește acum și ce a decis după moartea fiicei ei

„Am vorbit cu ea la începutul lunii decembrie, cam pe 12-13 decembrie, apoi am plecat din țară”, precizând că se cunoșteau e 20 de ani.

„Văd că acum toata lumea e prietenă cu Cristina Țopescu. Noi nu vorbeam neapărat de sărbători, ci când era nevoie și, ca o iubitoare de animale, vorbeam destul de des”, a afirmat acesta.

El a comentat și faptul că nimănui nu i-a dat de bănuit faptul că nu a răspun nimănui în această perioadă, mai ales în preajma sărbătorilor.

„Nu mi s-a părut nimic suspect că nu răspunde la telefon, era o persoană care nu își dorea foarte mult să fie în atenția tuturor”, a spus el.

În vârstă de 59 de ani, fiica reputatului comentator sportiv Cristian Țopescu s-a stins din viață, cel mai probabil în somn, în urmă cu aproximativ două săptâmâni și a fost vegheată doar de câinii săi.

Cioloș și Barna i-au propus lui Guran să coordoneze campaniile electorale din 2020

Recomandări

Cioloș și Barna i-au propus lui Guran să coordoneze campaniile electorale din 2020

Compania Telekom, acuzată că a umflat facturi cu contracte inventate

Tot la „Adriana Nedelea LA FIX” am aflat și cum reclamă oamenii că Telekom le umflă facturile cu contracte inventate. Semnăturile le-au fost falsificate!

Am vorbit despre această situație cu reprezentanții autorității și ONG-ul care se ocupă de protecția consumatorului.

Cazul în care compania Telekom este acuzată că a umflat facturi cu contracte inventate intră în competența Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), deoarece este vorba despre falsificare de semnătură. Asta a explicat Paul Anghel, director în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în cadrul emisiunii „Adriana Nedelea LA FIX”.

Paul Anghel a comentat pentru Libertatea cazul în care zeci de oameni din București au acuzat compania Telekom că le-a falsificat semnătura pe contracte.

Facturi umflate cu contracte inventate. Zeci de oameni au mers la Poliţie să acuze că Telekom le-a falsificat semnătura

Recomandări

Facturi umflate cu contracte inventate. Zeci de oameni au mers la Poliţie să acuze că Telekom le-a falsificat semnătura

El a explicat că ANPC are responsabilitatea de a informa consumatorii și că, în această situație, clienții trebuie să se adreseze Inspectoratului General al Poliției Române deoarece este vorba despre infracțiunea de falsificare de semnătură.

„Până la momentul în care i s-a făcut oferta, prin vânzare la distanță a produsului respectiv, a acceptat sau nu a acceptat. Dacă dânsul nu a acceptat, trebuie să existe un suport durabil, o convorbire considerată înregistrată de către operatorul economic și din acea convorbire ar trebui să rezulte acceptul sau refuzul dânsului de a continua în primul rând, și de pe altă parte, acceptul dânsului de a încheia acest contract la distanță”, a declarat Paul Anghel, director în cadrul ANPC în cadrul emisiunii Adriana Nedelea la FIX.

Dacă există un refuz și dacă a fost semnat de către altcineva decât consumatorul, intră pe un tărâm al infracțiunii. Nu mai intră în competența ANPC-ului. Ține de competența IGPR.

Paul Anghel, director ANPC:

Paul Anghel le recomandă oamenilor că în cazul în care nu înțeleg anumite clauze din contracte să ia legătura cu o persoană de încredere „în așa fel încât să ne „traducă” acele clauze pentru a le înțelege și a ni le asuma”.

Să nu semnăm contractele fără să înțelegem și să ne asumăm clauzele contractuale. În situația în care nu le înțelegem, să cerem și să primim acel contract sau o variantă online a contactului în așa fel încât să o trimitem cunoștinței noastre care poate să ne-o descifreze ca să ne asumăm contractul.

Paul Anghel, director ANPC:

De asemenea, în situația în care ne considerăm dezavantajați, Paul Anghel precizează că e indicat să încercăm o soluționa amiabilă.

Tot despre această problemă a vorbit și Costel Stanciu, președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România, în cadrul emisiunii ”Adriana Nedelea LA FIX”.

”Anul trecut, în ianuarie, ANPC venise cu o propunere de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniulș protecției consumatorilor în care se prevedea mărirea amenzilor (din ce știu, pentru clauze abuzive se plătesc amenzi între clauze între 200-1.500 de lei). Din păcate, aceasta nu a urmat cursul firesc, adică n-a ajuns în Parlamentul României”, a declarat Costel Stanciu în cadrul emisiunii ”Adriana Nedelea LA FIX”.

”Conform propunerii, amenzile erau procente din cifra de afaceri. Când îi dai o amendă din 4 % din cifra de afaceri, cred că s-ar liniști și n-ar mai face astfel de potlogării”, a adăugat Costel Stanciu.

Aceste este de părere că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul General de Poliție și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ar trebui să colaboreze în folosul cetățeanului care se consideră prejudiciat.

”În cazul de față nu este exclusă și o folosire ilegale a datelor cu caracter personal și aici ANPC ar trebui să fie vârful de lance și să coordoneze, în așa fel încât consumatorii prejudiciați să fie despăgubiți”, a mai precizat
Costel Stanciu.

Acesta a făcut și câteva recomandari consumatorilor: să nu semneze un contract ”cu ochii închiși”, să consulte o persoană apropiată, dfacă nu înțelege toate clauzele din contract sau să ceară varianta online a contractului, în cazul în care nu l-au înțeles și, în ultimă instanță, să încerce o negociere directă cu compania respectivă.

Asta pentru că, spune Costel Stanciu, ”Apelul la instanța de judecată este de durată. Presupune expertiză, sume mari pe avocați, se poate pierde procesul. Poți pierde cu dreptatea în mână”.

FOTO: Costel Stanciu – Facebook

Citeşte şi:

Dragoș Săvulescu s-a predat în Italia. Omul de afaceri fugise din țară după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale din Constanța

În ce condiţii ar susţine ALDE o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban

Cine este mama Cristinei Țopescu. Imaginea de colecție pe care jurnalista o publicase pe internet

De ce a murit Cristina Țopescu și când ar fi survenit decesul

GSP.RO

De ce a murit Cristina Țopescu și când ar fi survenit decesul

Horoscop 14 ianuarie 2020. Capricornii trebuie să evite situațiile tensionate

HOROSCOP

Horoscop 14 ianuarie 2020. Capricornii trebuie să evite situațiile tensionate