Romania

Coronavirus: Ungaria ar putea primi primele vaccinuri în luna ianuarie

Primul lot de vaccinuri anti-COVID-19 va ajunge probabil în Ungaria la sfârşitul lui decembrie sau începutul lui ianuarie anul viitor, a declarat vineri premierul Viktor Orban la postul naţional de radio, preluat de Reuters.

Orban a afirmat că Ungaria discută despre vaccinuri cu China şi Rusia, iar până în primăvara lui 2021 ar putea avea acces la două sau trei vaccinuri diferite.

Din aprilie anul viitor, se va putea probabil „proclama victoria asupra pandemiei”, a susţinut el.

Deocamdată, nu s-au încheiat testele clinice pentru niciun vaccin împotriva coronavirusului, deşi sunt în pregătire în întreaga lume aproape 200 de astfel de produse, reaminteşte Reuters.

Primele rezultate ale testelor avansate sunt aşteptate până la sfârşitul anului.

Guvernul de la Budapesta nu a impus până acum restricţii pentru evenimentele cu participare de masă; în Ungaria, şcolile funcţionează normal, iar magazinele sunt deschise.

Au avut loc meciuri de fotbal cu spectatori pe stadioane din întreaga ţară.

Orban a anunţat la radio că de luni încălcarea regulilor privind portul măştii va fi sancţionată drastic, iar dacă este necesar autorităţile vor închide restaurantele şi magazinele.

„Cred că cheia este respectarea regulilor existente (...) şi purtarea măştilor”, a spus premierul, asigurând că există suficiente locuri în spitale şi ventilatoare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.

Camera Medicală Naţională a cerut marţi guvernului să limiteze programul restaurantelor şi să reintroducă orare speciale de cumpărături pentru bătrâni, însă cabinetul Orban nu a dat curs acestor propuneri, deşi numărul de pacienţi spitalizaţi este în creştere.

Reuters apreciază că guvernul ungar încearcă să evite repetarea carantinei din primăvară, care a dus la o cădere economică cu 13,6% în trimestrul al doilea.

Joi, în Ungaria s-a ajuns la un total de 68.127 de cazuri şi 1634 de morţi de la izbucnirea pandemiei, 56 de decese fiind raportate numai în ultimul interval de 24 de ore.

În spitalele din ţară sunt internaţi 3187 de pacienţi cu coronavirus.

Citește și:

Football news:

Lopetegui about 0:4 with Chelsea: They deserved to win, but the gap in the score was excessive
Premier League clubs will no longer be able to sign players under 18 due to Brexit
Pirlo about 3:0 with Dynamo Kiev: I'm happy. Juve must always play to win
Giroud on possible departure from Chelsea: Let me enjoy the win, I scored 4 goals. Then let's see
CSKA's last home game in the Europa League. Finally win?
Casillas-Ronaldo: just 750 goals? You can do better 😏
PSG President on 3:1 with Manchester United: We are fighting for the Champions League and always show ourselves in important moments