logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo
star Bookmark: Tag Tag Tag Tag Tag
Romania

Dan Petrescu, despre Botoșani-CFR: 'E vina tuturor că acest meci se joacă'

Dan Petrescu

Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, este în continuare revoltat de programul pe care îl are echipa sa. Tehnicianul CFR-ului ar fi vrut ca meciul din etapa a 20-a cu FC Botoșani să se amâne pentru a putea pregăti mai bine meciul cu Celtic din grupele Europa League, scrie Mediafax.

Partida nu a fost însă amânată, iar Dan Petrescu i-a găsit vinovați pe șefii lui.

"În orice ţară în care s-a amânat meciul, nu cred că a cerut acordul (n.red. - celuilalt club). Haideţi să fim serioşi. Dacă voia cine trebuia să vrea, meciul acesta se amâna. E interes naţional. Aici vorbiţi cu conducerea CFR-ului, nu cu mine (n.red. - CFR nu a plătit restanţele către Botoşani). Dacă ei nu au fost în stare, eu ce să fac? Să plătesc eu?

Aici e vina tuturor, că acest meci se joacă. O dată am cerut şi eu un meci să se amâne, nu am cerut altădată şi nu au putut să-l amâne. Respectăm programul şi mergem înainte să jucăm, dar nu mi se pare corect.

Citește și: Bogdan Mara, despre refuzul clubului FC Botoşani de a amâna meciul cu CFR: Suntem dezamăgiţi total şi profund. Probabil au alte interese

Au reuşit PSV, Ajax, echipe din Cipru, a reuşit Steaua Roşie Belgrad, a reuşit Astana să îşi amâne meciurile, iar CFR nu a reuşit un meci. Şi dacă ne bate Celtic şi pierdem trei jucători la Botoşani, ne merităm soarta cu toţii. Şi eu şi România şi CFR. Şi conducerea clubului mei care trebuia să facă mai mult.

Unii jucători care nu vor juca, nu vor veni, mă întorc duminică seara sau luni şi mai am doar două zile să pregătesc. Mie nu îmi place să pregătesc un meci în două zile, e foarte greu. Mie îmi trebuie o săptămână. Şi era normal să avem o săptămână să pregătim acest meci vital pentru CFR şi pentru fotbalul românesc.

Nu trebuia să vrea Botoşani. Credeţi că Ajax când a amânat meciul i-a întrebat pe adversari? A vrut federaţia sau cine decide, Liga decide, gata!", a declarat Dan Petrescu, la finalul meciului câștigat în fața echipei Sepsi, scor 1-0.

Meciul FC Botoşani - CFR Cluj este programat, duminică, de la ora 17.30, în etapa a 20-a a Ligii 1. La 12 decembrie, clujenii joacă acasă, cu Celtic, ultimul meci din grupele Ligii Europa. CFR are nevoie de un punct pentru a fi sigură de calificarea în 16-imi, indiferent ce se întâmplă în partida Rennes - Lazio.

Themes
ICO