logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo logo
o
q
y
Nothing found
ICO
star Bookmark: Tag Tag Tag Tag Tag
Romania

Despre noii îmbogăţiţi

Termenul consacrat în lume pentru categoria din titlu este franţuzesc - les nouveaux riches. Totuşi, majoritatea culturilor deţin echivalente pentru el, de la cea anglo-americană, până la spiritualitatea moldo-vlahă. Şi chinezii au, se spune, ceva foarte similar în interiorul vastei şi exoticei lor civilizaţii. Mai mult, referinţa la „noii îmbogăţiţi” coboară adânc în istorie, devansându-i semnificativ, din punct de vedere cronologic, pe înflăcăraţii republicani francezi. Grecii antici introduseseră deja, încă de pe vremea lui Platon, un corespondent semantic al conceptului, iar romanii foloseau, frecvent, expresia novus homo, atribuindu-i exact aceleaşi conotaţii regăsite ulterior, în intervalul modern, la enigmaticul nouveau riche. Dar cine e, până la urmă, acest, pare-se, omniprezent şi omnipotent „nou îmbogăţit” al umanităţii? Răspunsul dezamăgeşte cumva prin simplitatea sa. Le nouveau riche sugerează, în absolut toate spaţiile geografice şi toate etapele de evoluţie, parvenitul, personajul detestabil care uzurpă, prin turpiditatea lui, ordinea de facto şi, ultimativ, de jure a societăţii unde ajunge să se manifeste. Ipochimenul respectiv „se îmbogăţeşte” oneros, la prima generaţie, nerespectând, evident, regulile naturale de dezvoltare a unui sistem socio-economic normal. Minte, fură, trădează, îşi elimină, lipsit de scrupule, competitorii şi se caţără pe scara ierarhică a ceea ce a fost odinioară establishment. Formula de „nou îmbogăţit” implică aşadar sensuri negative. În cel mai bun caz peiorative, dacă nu de-a dreptul stigmatizante.

Un episod oarecum „pozitiv” pentru amintita clasă se petrece în epoca revoluţiei industriale - revoluţie derulată, se ştie, mai întâi în Anglia. Atunci, burghezia activă economic a devenit un factor de progres (în primul rând, tehnologic, dar, treptat, şi politic, social, cultural sau ştiinţific!), conferind expresiilor new rich ori new money o efemeră aură solară. Zic efemeră, întrucât, destul de repede, „noilor îmbogăţiţi” ai industrializării, în ciuda spirtului antreprenorial şi, implicit, inovator (din unghi istoric) de care au dat dovadă, li s-au creionat - în mentalitarul public - tipologii caricaturale, prevăzute adesea cu tuşe groteşti. „Industriaşii”, „afaceriştii”, „capitaliştii”, „negustorii”, într-un cuvânt, „burghezii” perioadei victoriene apar needucaţi (agramaţi şi ignoranţi, în cazurile fericite, sau de-a binelea analfabeţi, în situaţiile cu adevărat triste!). Nu arată inteligenţă, ci numai viclenie (o instinctualitate primară, extrem de intensă, ce le permite să-şi atingă ţelurile ascunse). Se revelă rudimentari, vulgari şi nefrecventabili. Sunt intruzivi, distrugând cercurile sofisticate ale vechii aristocraţii britanice (cu prezenţa lor neelegantă, mojică, ridicolă!), şi brutali, necunoscând regulile elementare ale civilităţii. Un nouveau riche trăieşte paralel cu nobilele coduri tradiţionale de cavalerism, specifice gentleman-ului autentic, stârnind, ca atare, dispreţul societăţii înalte, iar, uneori, chiar şi pe cel al oamenilor obişnuiţi. „Burghezul” schimbă istoria, dar o face butucănos, primitiv, brutal, într-un imens, sincer şi nedisimulat oprobriu colectiv.

A început să mă obsedeze tipologia „noului îmbogăţit” pe parcursul celor trei decenii de când şi România contribuie serios la diversificarea castei în discuţie pe plan mondial. „Capitalistul”, „burghezul”, „antreprenorul” venit după comunism - iată originalitatea plaiului mioritic în comparaţie cu universul occidental! O „originalitate”, admit, impusă de timpuri, dar nu mai puţin insolită. Din uniformitatea pauperă a mecanismelor socialiste s-au ivit, timid, inocent, vag romantic pe alocuri, prototipurile „noilor îmbogăţiţi” băştinaşi: micii bişniţari, „buticarii”, cum li se spunea iniţial. „Arhitecţii” din spatele lor, în majoritatea cazurilor, erau totuşi exponenţii fostei elite comuniste, transformaţi în „căpuşari”, în paraziţi ai industriilor ceauşiste, industrii puse astfel „la produs” în regim particular. Aşa s-a născut, practic, la noi, o variantă revoluţionară de noveaux riches - „antreprenorii” fără business ori, în fine, cu business-uri derivate din proprietatea publică, aparţinătoare „statului”. Ei au creat sub-categoria „milionarilor de carton” („capitaliştii” construiţi adică din mucava, pe bază de fraude ori împrumuturi bancare sordide, şi nu din capital genuin). Ce mă surprinde pe mine, la aproape treizeci de ani de la rocada între sisteme, este că afacerile continuă să se facă, şi în prezent, în România, la fel de entuziast, exclusiv cu statul. „Capitalismul” băştinaş stagnează, esenţialmente, în gestul unei eterne parazitări a bugetului naţional. Spre deosebire de îmbogăţiţii victorieni care, în postură de învingători, au scris istoria, îmbogăţiţii noştri nu depăşesc nivelul caracudei menite să dispară, discret, din istorie. Învingător va fi aici mereu Statul, singurul, să admitem, mare şi distins maestru de ceremonii.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

us!