Romania

Faze tari: Motivul pentru care mii de bărbați dezbrăcați s-au strâns în fața unui templu; Tablou de Klimt, găsit după 23 de ani în pereții muzeului de unde a fost furat

Tablou de Klimt, găsit după 23 de ani în pereții muzeului de unde a fost furat. Un tablou al pictorului austriac Gustav Klimt, furat acum 23 de ani din Muzeul Ricci Oddi din Piacenza, Italia, a fost găsit la finalul anului 2019 ascuns într-un perete al muzeului. Autenticitatea operei a fost confirmată la finalul lunii ianuarie 2020. Comoara a fost descoperită de un grădinar care curăța iedera de pe zidurile clădirii. În timp ce lucra, bărbatul a observat o ușă mică pe unul dintre pereții exteriori, scrie Incredibilia.

Motivul pentru care mii de bărbați dezbrăcați s-au strâns în fața unui templu. Aproximativ 10.000 de japonezi au participat, sâmbătă, la un festival inedit care s-a desfășurat la templul Saidaiji Kannonin, din apropiere de orașul Okayama. În fiecare an, la templul Saidaiji Kannonin are loc Naked Festival/Festivalul celor dezbrăcați, prin care se celebrează o recoltă bogată, prosperitatea și fertilitatea, notează Știrile Protv.

Erou la doar cinci ani. Și-a salvat întreaga familie din casa aflată în flăcări, iar apoi s-a întors să scoată și câinele. Noah Wood va fi decorat ca pompier de onoare al orașului și va primi și un premiu de salvator de top, pentru curajul de care a dat dovadă Noah este unul dintre cei opt membri ai familiei sale care au fost surprinși în somn de incendiu declanșat în casa lor din Bartow, Georgia, sâmbătă dimineață, relatează Libertatea.

„Dragoste în vremea coronavirusului”. Doi tineri ruși s-au cuplat în carantină. Când autoritățile ruse au decis să își evacueze cetățenii din zona orașului Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus din China, au fost repatriate aproximativ 140 de persoane. Cetățenii ruși au fost duși inițial într-o clinică din orașul Tyumen din Siberia, unde au stat în carantină până s-a confirmat că sunt sănătoși, conform Știrile Protv.

7 curiozități despre stângaci, misterul geneticii umane. Gemenii au șanse mai mari să fie stângaci. Dacă 10% din populația generală este stângace, la gemeni, această pondere este de 21%. Așadar, gemenii au o probabilitate de două ori mai mare să fie stângaci și nimeni nu știe exact de ce. Preferința pentru o anumită mână este ereditară? Doi părinți stângaci au o șansă de 26,1% să aibă un copil stângaci, în timp ce la părinții dreptaci șansa este de doar 9,5%, scrie Incredibilia.