„Hawks Of Romania are onoarea de a zbura peste principalele unităţi medicale din Bucureşti implicate în lupta cu COVID-19 în semn de recunoştinţă pentru personalul medical şi pentru toţi cei din prima linie!”, anunţă Aeroclubul României.

GALERIE FOTO

Au fost survolate Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila" (Spitalul Militar).

Echipa a fost compusă din 2 aparate EXTRA 330SC şi 3 EXTRA 300L, pilotate de: George Rotaru – capul formaţiei;  Andrei Serbu – stânga interior; Laszlo Ferencz – dreapta interior; Ioan Aviatorul – stânga exterior; Teodor Munteanu – dreapta exterior.

Alături de Hawks of Romania a participat şi o aeronavă ZLIN 242, care a fotografiat de la înălţime această acţiune, cu un echipaj format din Andrei Ionut  Bogdan şi Ionuţ Hruşcă.

Aeroclubul României mulţumeşte celor care de la începutul epidemiei „luptă neîncetat şi faţă de care cuvintele sunt de prisos”.

Acest survol face parte din acţiunile dedicate împlinirii a 100 de ani de la fondarea Aeroclubului României.

FOTO Aeroclubul României / Facebook

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea