Romania

Gest EMOȚIONANT - În memoria lui Emiliano Sala, FC Nantes lansează tricouri în culorile Argentinei

Emiliano Sala, Nantes

Clubul francez FC Nantes a decis să facă un nou gest deosebit în memoria lui Emiliano Sala: lansează tricouri în culorile naționalei Argentinei. Ele vor fi purtate de fotbaliștii primei echipe la meciul cu Bordeaux, de duminică, scrie Mediafax. Emiliano Sala, jucător care a decedat în urma unui accident aviatic petrecut pe 21 ianuarie 2019, a visat să joace pentru naționala Argentinei, iar oficialii lui FC Nantes l-au omagiat prin lansarea unor tricouri speciale în culorile sud-americanilor, alb și albastru deschis.

"Luptător și generos, ai visat și meritai să porți tricoul alb-abastru. Întregul profit din vânzarea tricourilor va merge către cele două cluburi formatoare ale lui Emiliano", a anunțat formația franceză, pe Twitter.

Emiliano Sala a dispărut pe 21 ianuarie 2019, alături de pilotul David Ibbotson, la bordul unui avion de mici dimensiuni, deasupra Canalului Mânecii. Fotbalistul argentinian se deplasa în Ţara Galilor, la Cardiff, formaţie cu care abia semnase. Spre deosebire de cel al pilotului, trupul lui Sala a fost găsit, el fiind înmormântat pe 18 februarie.

Familia Sala a fost lovită de un nou eveniment teribil în aprilie, la trei luni după dispariţia lui Emiliano. Horacio, tatăl fotbalistului, a decedat în urma unui infarct.

Emiliano Sala a murit la vârsta de 28 de ani. De-a lungul carierei sale europene, el a evoluat la Bordeaux, Orleans, Niort, Caen şi Nantes. Pe 19 ianuarie 2019, atacantul fusese cumpărat de Cardiff City, pentru 17 milioane de euro, însă nu a mai reuşit să evolueze în Premier League.