Conform informațiilor gsp.ro, 13 echipe au fost de acord ca din sezonul 2020-2021 să fie 16 formații în Liga 1. Decizia definitivă va fi luată în Comitetul Executiv al FRF.

Singurul club care s-a opus clar acestei inițiative a fost FC Botoșani, a cărui patron a anunțat încă de ieri că nu este de acord cu această modificare de sistem, dacă este făcută pentru a o salva pe Dinamo.

Asta pentru că, în formula cu 16 echipe, din Liga 2 vor promova UTA Arad și FC Argeș, iar CS Mioveni, locul 3 din Liga 2, va juca un baraj, pe 9 și 12 august, cu ultima clasată din Liga 1, Chindia Târgoviște.

Astfel, Dinamo, echipă aflată pe penultimul loc, retrogradabil în formula cu 14 formații, scapă de retrogradare.

Vestea i-a scos în stradă pe fanii ”câinilor roșii”, care au blocat, miercuri,
circulația în Șoseaua Ștefan cel Mare, în momentul în care autocarul lui Dinamo a intrat în complexul sportiv, pentru a-i aduce pe fotbaliști la meciul cu Viitorul.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cerut mai multe rânduri trecerea la un sistem cu 16 echipe, astfel că sunt șanse mari ca modificarea să fie făcută. 

FOTO: Hepta

Citeşte şi:

Amenzi în valoare de 167.170 de lei în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor de combatere a Covid-19

Nava Rhosus care a explodat în Beirut a trecut și prin portul Sulina. “Încărcau fier vechi, cereale și sare”

Un polițist din Gorj a fost amendat de colegii săi pentru că nu a purtat mască într-un magazin. Imaginile l-au dat de gol

EXCLUSIV Fost senator PDL, încurcătură amoroasă cu o prostituată: „Unde ai fost, nenorocito?”

PARTENERI - GSP.RO

EXCLUSIV Fost senator PDL, încurcătură amoroasă cu o prostituată: „Unde ai fost, nenorocito?”

Bomba bombelor pentru clanul Duduianu! Șeful interlopilor NU a murit, de fapt

PARTENERI - PLAYTECH.RO

Bomba bombelor pentru clanul Duduianu! Șeful interlopilor NU a murit, de fapt

Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie

HOROSCOP

Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie