Romania

IMAGINI ȘOCANTE Cel puţin 41 de morţi şi 15 răniţi în urma unei coliziuni între un autocar şi un camion în Brazilia

O coliziune între un camion şi un autocar a provocat moartea a cel puţin 41 de persoane şi rănirea altor 15, miercuri, în sud-estul Braziliei, a anunţat poliţia militară, relatează AFP.

Autocarul, care transporta angajaţi ai unei uzine de textile, a intrat violent în coliziune cu camionul din motive încă necunoscute, cu puţin timp înainte de ora locală 07.00 (10.00 GMT), în apropiere de oraşul Taguai, din statul Sao Paulo, scrie agerpres.ro.

Citește și: Gabriela Firea, atac la adresa lui Nicușor Dan și Ludovic Orban: Ceea ce au făcut se numește escrocarea cetățenilor

Operaţiunile de salvare continuau la sfârşitul dimineţii. "Ştim că există morţi în carcasele autovehiculelor, dar nu ştim câţi", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei militare.

Primul bilanţ avansat a fost de 32 de morţi. Potrivit presei locale, circa 53 de persoane se aflau în autocar la momentul coliziunii, iar şoferul camionul ar fi scăpat teafăr şi nevătămat.

Citește și: Alina Gorghiu a reacționat după atacul PSD la adresa președintelui: Minciuni ordinare, calomnii și dezinformare. Asta e rețeta PSD de 30 de ani

"Când poliţiştii au ajuns la faţa locului în această dimineaţă, erau corpuri peste tot, nu puteai să spui cine era în camion şi cine în autocar", a mai declarat sursa citată.

Potrivit primelor constatări, şoferul de autocar ar fi pierdut controlul asupra autovehiculului. O anchetă este în curs.

Citește și: Coordonatorul campaniei de vaccinare face noi precizări! Cum funcționează vaccinul anti-COVID după ce a fost inoculat .

Football news:

Brunu on the Manchester United penalty talk: I don't care. Our attacking players are fast, it is normal that sometimes they earn a penalty
Matip returned to Liverpool's general group ahead of the game against Manchester United. A decision on his participation has not yet been made
Mourinho wants to return Eriksen to Tottenham. The high salary of the player can prevent
Alvaro Morata: Ronaldo is still one of the best in history. I will tell the children that I played with him and Dybala
Rashford voiced a cartoon about child hunger
Argentina won the 78th World Cup at home amid a crackdown. The junta kidnapped people, the opening took place a kilometer from the prison for dissenters
Barcelona will not buy Garcia this winter