Romania

Justiţia ieşeană caută în Kuweit doi escroci de carduri, după 12 ani de la fapte

Doi dintre cei şapte inculpaţi dintr-un dosar ce vizează o grupare specializată în clonare de carduri au plecat din ţară în timpul procesului, tocmai în Kuweit. Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au emis acum câteva luni mandate de aducere pentru doi tineri care au plecat în ţara arabă înainte de finalizarea procesului. 

Cosmin Comănescu a fost condamnat în primă instanţă la aproape 9 ani de închisoare, în timp ce Nicu Savin la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare. Aproape un an de zile s-au chinuit judecătorii de la Curtea de Apel să îi citeze pe cei doi în Kuweit, reuşind abia ieri, când a avut loc un nou termen. S-a dispus însă o nouă amânare după ce toţi cei acuzaţi s-au plâns că nu au avocaţi. Procesul vizează o grupare care şi-a început activitatea în 2008, prin montarea de dispozitive pe bancomate, prin care au clonat carduri în Marea Britanie.

„În perioada octombrie - decembrie 2008, în mai multe rânduri, au achiziţionat diverse bunuri de la supermarketuri din Galaţi, Brăila, Ploieşti, Constanţa şi Iaşi, bunuri pe care le-au achitat cu aceste carduri clonate. Cel mai mult au fost folosite în supermarketuri din Brăila şi Galaţi. Achiziţionau în principal aparatură electronică şi ţigări”, au precizat procurorii. Aceştia mai arătau atunci când au fost realizate reţinerile din acest caz că şi firma care administrează hipermarketul Selgros a fost păcălită în acest fel, de 300.000 de lei.

Football news:

Milan have scored in 29 consecutive Serie A games. This is a repeat of the club record of 1973
Messi dedicated the goal to Maradona, showing a newells old boys t-shirt
Clarence Seedorf: if Barcelona sign Depay, so much the better for them. One of Europe's top talents
Maradona's doctor is under investigation for Diego's death. His home and clinic were searched
Griezmann has 4 goals in his last 6 games for Barcelona
Braithwaite has scored 4 (3+1) points in Barca's last 2 games. He had not scored in 13 games before
Sami Khedira: If I could move to a Premier League club, I would be happy