În context, liderul UDMR s-a referit la ajutorul oferit de guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orban, comunităţilor maghiare din afara Ungariei, implicit maghiarilor din România, care beneficiază de programe de finanţare pentru dezvoltare socială, culturală şi economică, precum şi pentru păstrarea identităţii naţionale.

„Eu am spus de fiecare dată colegilor mei din Parlamentul României: degeaba îl criticaţi pe Orban. E o prostie, pentru că ceea ce face el pentru maghiarii din afara graniţelor ar trebui să faceţi şi voi. Am fost în Valea Timocului, românii de acolo plâng, aşteaptă, cer ajutor. Nu primesc nimic. Deci, eu dacă aş fi în locul guvernului, nu guvernul actual, ci oricare guvern din România, aş implementa un proiect foarte, foarte consistent, pe termen lung, pentru diaspora românească. Nu vorbesc de diaspora din Vest, care este cu totul şi cu totul altceva, ci despre minorităţile din Ucraina, de exemplu (…). Aş susţine oricând un proiect, o abordare, un program pentru minorităţile româneşti din Serbia, din Ungaria, din Ucraina şi unde mai sunt în zona noastră, fiindcă noi simţim pe pielea noastră ce înseamnă când guvernul de la Budapesta e ca acum şi cum a fost când avea o altă abordare. Şi nu e vorba doar de chestiunile materiale (…) Se cunoaşte, se ştie, nu e niciun secret, sunt foarte multe ajutoare, foarte multe investiţii din Ungaria care vin în România, în zona de cultură, educaţie, de sport. Dar de ce vin? Fiindcă de la Bucureşti nu se primesc resursele necesare (…). Asta este realitatea. Dar e bine că aceste investiţii rămân în ţară, rămân aici (…). De fiecare dată când îi aud pe cei care critică mi se pare ciudat, pentru că ai primit ceva, nu ţi s-a luat”, a declarat Kelemen Hunor, în cadrul conferinţei „Centenarul nostru – Tineri pentru o Românie multiculturală”.

Evenimentul a fost organizat vineri seară la Sfântu Gheorghe de Conferinţa Tineretului Maghiar din România şi Consiliul Tinerilor din România, cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României.

Citeşte şi:

Kelemen Hunor avertizează Opoziţia: „Dacă mai pierd o săptămână, şi nu depun moţiunea de cenzură, s-ar putea să fie o surpriză mare!”. Reacţia lui Orban

Kelemen Hunor a fost desemnat candidatul UDMR la alegerile prezidențiale

UDMR refuză oferta premierului Dăncilă. Uniunea nu va sprijini coaliția în Parlament

Motivul șocant pentru care Gino Iorgulescu i-ar fi cumpărat lui Mario un Aston Martin DBS

GSP.RO

Motivul șocant pentru care Gino Iorgulescu i-ar fi cumpărat lui Mario un Aston Martin DBS

Horoscop 14 septembrie 2019. DOUĂ ZODII au noroc la bani și au parte de vești bune de la șefi

HOROSCOP

Horoscop 14 septembrie 2019. DOUĂ ZODII au noroc la bani și au parte de vești bune de la șefi