Romania

Momentul de cumpănă din cariera lui Halep: 3 luni am fost în depresie, mă trezeam noaptea plângând

Simona Halep a fost invitata specială a Ralucăi Olaru, în cadrul unui interviu pe Facebook. Halep a vorbit deschis despre cel mai greu moment al carierei: finala pierdută cu Jelena Ostapenko, la Roland Garros, în 2017., potrivit Mediafax.

Simona Halep nu a uitat nici acum de eşecul suferit în faţa Jelenei Ostapenko, în finala Roland Garros. În acea partidă, Halep a câştigat primul set cu 6-4 şi a condus în cel de-al doilea cu 3-0. Ostpenko a întors incredibil şi a câştigat trofeul.

„Trei luni am fost într-un fel de depresie sau anxietatate exagerată pentru că mă trezeam şi noaptea plângând pentru meciul respectiv, dar nu am lipsit nicio zi de la antrenament. Darren (n.r. Cahill) mi-a spus o chestie foarte interesantă atunci, că nu foarte mulţi sportivi reacţionează aşa când au un eşec foarte mare. A fost cel mai mare eşec al carierei mele de până atunci. Bine, o finală de Grand Slam nu e un eşec, dar faptul că am condus meciul foarte mult şi n-am reuşit să închei a fost un eşec pentru mine. Darren mi-a spus că am puterea necesară să merg mai departe fără să las să mă afecteze în totalitate un meci pierdut în felul acela. Atunci am prins şi mai multă încredere, mi-am dat seama că sunt o persoană foarte puternică şi am început să lupt în continuare pentru ceea ce îmi doream”, a spus Simona Halep.

La 3 ani distanţă de la eşecul cu Ostapenko, Halep are două titluri de Grand Slam în palmares. A câştigat Roland Garros, în 2018 şi Wimbledon, în 2019.

„E diferenţă mare. Nu mai vorbesc aşa mult pe teren. Nu mă mai cert atât de mult. Sunt mult mai pozitivă, mult mai relaxată. M-am schimbat cu totul. Şi în viaţa de zi cu zi, şi pe teren. Sunt o cu totul şi cu totul altă persoană pe teren, dar ambiţia de a câştiga fiecare meci a rămas, ceea ce este cel mai important şi, chiar dacă mă mai enervez pe teren şi mai zic o prostie, e tot pentru că îmi doresc să câştig foarte mult meciul respectiv”, a mai spus Halep, în interviul acordat Ralucăi Olaru.

Football news:

The Bayern coach who destroyed Barca. He was on Lev's staff at 7:1 in Brazil
Barcelona offered Pochettino a 1+1 contract. The club is in contact with Allegri and Henri
Call me Neptune. Ronaldo dived to a depth of 14 meters
Abidal may be dismissed from Barca after Setien. He supports the coach even after 2:8 from Bayern
The city has finally raised a star of its own. Pep calls foden the main talent of his life and is looking for an optimal position for Him
Emre belezoglu finished his career at the age of 39
Barcelona has spent almost a billion euros on transfers over 5 years. That's who the money went to