Romania

Noi date despre primele cazuri de COVID-19 din China. Precizările OMS

COVID coronavirus

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a fost alertată despre epidemia de coronavirus de reprezentanţa sa din China, nu de autorităţile locale, situaţie care ar putea avea impact în privinţa percepţiei asupra cooperării Beijingului, informează cotidianul The Guardian.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost acuzată de preşedintele SUA, Donald Trump, că nu a furnizat la timp informaţiile necesare pentru oprirea răspândirii pandemiei şi de favorizarea Chinei. OMS a respins acuzaţiile, potrivit Mediafax.ro.

Citește și: Președintele CCR avertizează Guvernul:'Măsurile care vizează restrângerea drepturilor trebuie luate prin lege'

Reacţionând la critici, OMS a publicat pe 9 aprilie un grafic al comunicaţiilor în care arăta că autorităţile medicale din Wuhan au raportat primele cazuri de pneumonie în ultima zi a anului 2019.

Însă, potrivit unui nou grafic publicat acum de Oorganizaţia Mondială a Sănătăţii, reprezentanţa OMS din China a informat oficiul regional de contact pe 31 decembrie 2019 despre un caz de "pneumonie virală" după observarea unei declaraţii de presă a Comisiei medicale din Wuhan pe această temă.

Potrivit Agenţiei France-Presse, serviciul de informaţii epidemice al OMS a observat o altă ştire în aceeaşi zi, despre cazuri de pneumonie din Wuhan, transmisă de reţeaua internaţională de monitorizare ProMed, cu sediul în SUA.

În acest context, OMS le-a cerut autorităţile chineze pe 1 şi 2 ianuarie informaţii despre aceste cazuri. Informaţiile au fost transmise pe 3 ianuarie.

Pe fondul criticilor, preşedintele Donand Trump a anunţat că Statele Unite suspendă relaţiile cu OMS.

Conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins, până în prezent, la nivel mondial, s-au înregistrat 11,1 milioane de cazuri de coronavirus şi 526.156 de decese.

Football news:

Thomas Tuchel: Mbappe will play Atalanta if nothing happens
Lille acquired 20-year-old forward David from Gent. He is the best sniper of the CONCACAF Cup
Rummenigge on Tiago's departure: If someone offers a fair amount for him, we will work
Juve can offer Arsenal for Lacazette Douglas Costa
Gasperini on Neymar: One of the world's strongest players. He will create problems for any opponent
Tuchel on crutches went to the Champions League match with Atalanta
Chelsea want to sign Ajax defender Tagliafico. He is seen as an alternative to Chilwell