„Asta înseamnă că apartamentul nu poate fi vândut, nici donat şi nici ipotecat”, a precizat Iarmîş într-o înregistrare video postată pe Twitter.

Aleksei Navalnîi a fost spitalizat la Berlin pe 22 august, la două zile după ce se simţise rău şi îşi pierduse cunoştinţa la bordul unui avion cu care se întorcea de la Tomsk la Moscova.

Potrivit Berlinului, opozantul rus a fost otrăvit cu Noviciok, un agent neurochimic conceput de sovietici. Anunţul are la bază concluziile unui laborator militar german. Alte două laboratoare străine, şi anume din Franţa şi din Suedia, au confirmat otrăvirea cu Noviciok în cazul lui Navalnîi.

Presată să dea explicaţii, Rusia respinge varianta otrăvirii cu Noviciok şi refuză să deschidă o anchetă.

Externat miercuri, Aleksei Navalnîi a început un program de recuperare în Germania. Medicii care au grijă de el la Berlin mizează pe însănătoşire completă. Opozantul intenţionează să se întoarcă în Rusia odată cu încheierea perioadei de recuperare.

Considerat cel mai important opozant al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi a avut în mod repetat de furcă cu autorităţile ruse, fiind arestat, bătut, intimidat, condamnat şi eliminat din alegeri, inclusiv din cele prezidenţiale.