Directorul Salinei Praid a precizat că, potrivit calculelor, veniturile din activitatea de turism au scăzut cu 3.517.210 lei, ceea ce înseamnă aproape 800.000 euro, scrie Agerpres.

În luna martie 2019 s-au obţinut venituri din turism de aproape 667.000 lei, în vreme ce în martie 2020 veniturile au fost de doar circa 197.000 lei, ţinând cont că baza de agrement s-a închis pe 13 martie.

În aprilie 2019, Salina Praid a înregistrat venituri de 1.620.877 lei din activitatea de turism şi a avut 67.635 de intrări în baza de agrement, iar în mai 2019 veniturile au fost de circa 1.427.000 lei şi au fost înregistrate 49.934 de intrări în subteran.

În urma închiderii bazei de tratament au fost afectaţi, cu precădere, angajaţii firmelor colaboratoare care lucrau în acest sector şi care se ocupau cu transportul turiştilor sau cu deservirea clienţilor în subteran.

Despre perspectiva redeschiderii activităţii de turism, Seprodi Zoltan a spus că este „incertă” şi depinde de evoluţia situaţiei privind pandemia atât la nivel naţional, cât şi local.

În ceea ce priveşte angajaţii sectorului de exploatarea sării, directorul salinei a precizat că aceştia lucrează normal, cu respectarea măsurilor de protecţie.

Citeşte şi:

O companie românească a dezvoltat o platformă de telemedicină care ar putea pune „mersul” la medic pe alte coordonate. Ce șanse are telemedicina în țara dosarului cu șină

Streinu-Cercel și-a adus nepotul pe mai multe funcții la “Matei Balș”, iar acesta a răspuns că, în vreme de pandemie COVID-19, opinia publică nu are acces la documente publice ale achizițiilor

Școlile de șoferi, redeschise cu reguli stricte. Numărul de permise acordate anul acesta va scădea cu 60.000

Reacție a lui Cataramă, după ce a primit rezultatul celui de-al treilea test pentru COVID-19

GSP.RO

Reacție a lui Cataramă, după ce a primit rezultatul celui de-al treilea test pentru COVID-19

Horoscop 19 mai 2020. Scorpionii pot pierde unele beneficii

HOROSCOP

Horoscop 19 mai 2020. Scorpionii pot pierde unele beneficii