Cu trei zile înainte de alegerile locale de duminică, plouă cu sondaje de opinie în bătălia pentru Primăria Capitalei. Iar datele lor sunt radical diferite.

Potrivit unei cercetări realizate de Novel Research la comanda lui Nicușor Dan, acesta ar avea un avans de 2 procente în fața Gabrielei Firea – 42% vs . 40%, în timp ce Traian Băsescu ar fi creditat cu 9 procente, iar alții tot cu 9%

IRSOP merge pe mâna lui Firea

Un alt studiu dat publicității joi însă de către IRSOP (Institutul Român de Sondare a Opiniei Publice), făcut la inițiativă instituției, potrivit directorului Petre Dătculescu, o dă ca mare favorită pe Gabriela Firea, cu 42%, urmată de Nicușor Dan, cu 35%

Sondajul IRSOP oferă însă procente atunci când vine vorba de raportul dintre procentele candidaților și voturile partidele care îi susțin. Din datele IRSOP, PSD ar lua 26%, ceea ce ar însemna cu 16% procente mai puțin decât candidata formațiunii, Gabriela Firea, în timp ce la Nicușor Dan situația ar fi pe dos: acesta ar lua cu 10% mai puțin decât cele PNL și USR – creditate cu 46%. 

Părinte indignat pe reflexul mușamalizării după incidentul cu lampa UV de la “Lazăr”: “Copiii noștri ajung la spital, iar părinții fac ode directoarelor și caută «turnătorul»!”

Recomandări

Părinte indignat pe reflexul mușamalizării după incidentul cu lampa UV de la “Lazăr”: “Copiii noștri ajung la spital, iar părinții fac ode directoarelor și caută «turnătorul»!”

Și PMP ar pierde în sondajul IRSOP – 7% din voturile lui Traian Băsescu și ar lua doar 8% din voturile acestuia. 

Cercetarea IRSOP a fost realizată în perioada 21-23 septembrie, pe un eșantion de 1010 persoane și are o marjă de eroare de +- 3%.

Analiști: Prezența la vot va determina cine câștigă Primăria Capitalei

Câștigătorul cursei pentru Primăria Capitalei va depinde foarte mult de cât de mare va fi sau nu prezența la vot, susțin sociologii și politologii contactați în ultimele ore de Libertatea.

Potrivit șefului IMAS, Alin Teodorescu, Nicușor Dan ar avea nevoie de o prezență de 50-52% pentru a fi sigur de victorie, la procente mai mici, soarta alegerilor se joacă.

Și politologul Cristian Pîrvulescu merge pe aceeași teză. La o prezență sub 35% câștigă Gabriela Firea, dacă prezența trece de 45%, câștigă Nicușor Dan, spune acesta pentru Libertatea.

A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă

PARTENERI - GSP.RO

A ajuns om al străzii la 37 de ani după ce și-a pierdut toată averea. Imagini incredibile cu fostul sportiv care cerșește pe stradă

Mihaela Rădulescu, prinsă în pat cu amantul! Rușinea supremă pentru orice femeie

PARTENERI - PLAYTECH

Mihaela Rădulescu, prinsă în pat cu amantul! Rușinea supremă pentru orice femeie

Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat

HOROSCOP

Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat

ALERTĂ! Dinamo scoate banii pentru Ibrahimovic al Spaniei! Transferul care îi entuziasmează pe fanii ”câinilor”

Telekomsport

ALERTĂ! Dinamo scoate banii pentru Ibrahimovic al Spaniei! Transferul care îi entuziasmează pe fanii ”câinilor”