Romania

Un inspector DSP a mers BEAT la un centru de carantină: a ieșit SCANDAL cu poliția

112 politia politie

Circ la un centru de carantină, după ce un angajat al Direcției de Sănătate Publică Vrancea s-a dus la un control într-o clădire cu persoane ținute în izolare din cauza COVID-19. Omul era beat și totul s-a încheiat cu circ, anunță News.ro.

Citește și: VIDEO Un polițist s-a DEZLĂNȚUIT în timpul unui control, după ce un șofer i-a spus că e plătit din banii lui

Incidentul s-a produs în orașul Focșani, la miezul nopții de marți spre miercuri. Un inspector DSP a vrut să verifice dacă persoanele ținute în izolare la un hotel din oraș respectă prevederile legale. Se pare că salariatul nu avea echipament de protecție, astfel încât polițistul care păzește clădirea nu i-a permis accesul.

În urma unor discuții în contradictoriu, inspectorul s-a urcat la volanul mașinii sale și a plecat, fiind oprit de polițiștii de la Rutieră. Incidentul a fost povestit pe Facebook chiar de polițistul care se afla în dispozitivul de pază de la centrul de carantină.

„31 martie 2020. Ora 23.45. Sunt în tură de aproape 4 ore, asta dacă nu pun în calcul faptul că am venit puțin mai devreme, m-a rugat colegul să îl schimb la 19.30, azi e ziua soției sale. Sunt la hotelul unde este punct de carantină. Este liniște. Eu și colegul de la jandarmi stăm echipați cu mănuși și măști și ne omoară plictiseala. Mai bine plictiseala decât… Ora 23.50. În fața centrului apare o mașină. Se dă jos un nene și ne întreabă dacă știu ce este în hotel. Rămânem blocați. Explicăm omului ce și cum, dar omul nu este mulțumit. Ne tot scoate o legitimație de la DSP și o tot flutură în fața noastră de zici că este Mancuso de la FBI (un serial mai vechi pentru necunoscători). Ne reproșează că ar fi trebuit să intrăm în incintă și să știm dacă oamenii sunt mulțumiți, dacă au nevoie de ceva, dacă interacționează între ei. Explicăm omului că nu avem cum să intrăm, dar se vede că nu înțelege. Ne întreabă de vreo 6 ori dacă intră sau iese cineva. Nu de alta, dar nu pricepe. Tot scoate legitimația. Nu are mască, nu are mănuși de protecție, dar are legitimație. Ne tot întreabă de o cheie și o tot cere. Cheia se dă doar medicilor în cazul în care mai este adus cineva în carantină. Nu pricepe. În plus, ne spune că suntem în subordinea lui și trebuie să dăm concursul. Tot vine în fața noastră, iar noi tot căutăm cei 2 metri. Scoate iar legitimația. Consider că spectacolul durează prea mult (5 minute, dar am văzut și filme care durau mai puțin). Dau prin stație și vin colegii. I se pune și fiola. 1,01 la mie în aer expirat. Este dus la spital. 1 aprilie 2020. Ora 00.20. Eu și colegul ne închinăm cu 4 mâini”, a povestit polițistul, pe Facebook.

Incidentul este confirmat de Biroul de presă al Poliției care anunță că bărbatul va răspunde penal pentru că a condus băut.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat un bărbat de 44 de ani din localitate în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Unirii aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. A fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul indicând o concentrație de 1,01 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, spun reprezentanții Poliției

În centrul de carantină amenajat în hotelul din centrul orașului Focșani sunt cazate aproximativ o sută de persoane.

Football news:

Real and Arsenal joined the fight for Havertz. Bayer will not sell it for less than 80 million euros
Wife of Ukrainian football player Morozyuk: It's a lie that men are polygamous and women are not. This society imposes
Kylian Mbappe: Winning the Champions League with PSG is something special. Personal awards will be a bonus
Lothar Matteus: flick is a bit like Heynckes and Hitzfeld. He can work with the stars
The President of Rennes expects Kalavinka will not go away in the summer. The midfielder wants to buy real
Agent Musacchio: MATEO is happy in Milan. We want a new contract offer
Athletes are outraged by the death of African-American George Floyd