Romania

Un profesor de la Harvard a spus de unde ar putea proveni semnalul spaţial îndepăratat interceptat de astronomi o dată la fiecare 16 zile

Mai devreme în luna acesta, cercetătorii canadieni au anunţat că au descoperit un semnal radio puternic, emis dintr-o galaxie îndepărtată şi care se repetă la fiecare 16 zile, transmite Futurism.

Avi Loeb, directorul departamentului de astronomie din cadrul Universităţii Harvard, a spus că una dintre posibilităţi este ca semnalul să provină de la o civilizaţie extraterestră.

Ca să fie clar, Loeb a dat de înţeles că semnalele (puternice unde radio) pot fi generate şi de tinere stele neutronice sau de alte fenomene naturale încă nedescoperite. „Dar la acest moment nu avem aparaturi care să indice cu claritate natura semnalelor”, a declarat el.

„Deci toate posibilităţile trebuie luate în calcul, inclusiv o provenienţă de origine artificială”, a adăugat el.

Acesta nu este prima poveste de genul acesta în care Loeb este implicat. În 2018, el a sugerat că obiectul interstelar Oumuamua poate fi o sondă a unei civilizaţii extraterestre. „O civilizaţie avansată tehnologic este o aproximare bună a lui D-zeu. Să presupunem că iei un telefon mobil şi îl arăţi unui om al peşterilor. Omul respectiv are să spună că este o piatră interesantă. El este obişnuit cu pietrele. Deci imagineazăţi că acest obiect este iPhone-ul, iar noi suntem omul din peşteră”, a declarat el atunci.

Autor: Gabriel Negreanu

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.