Poliţiştii din Alberta au menţionat că ambele scaune din faţă ale autovehiculului Tesla erau întinse, iar şoferul şi pasagerul dormeau. De asemenea, când aceştia au pornit semnalele luminoase ale autospecialei, maşina canadianului a accelerat.

BBC mai arată că şoferul maşinii, un tânăr în vârstă de 20 de ani, va fi nevoit să vină în faţa unui judecător în luna decembrie. Iniţial, acesta a fost amendat pentru depăşirea vitezei legale şi i-a fost suspendat permisul pentru 24 de ore, considerându-se că era obosit la volan, însă în cele din urmă sancţiunea s-a transformat într-o acuzaţie de condus periculos. Incidentul s-a petrecut în apropiere de oraşul Ponoka, la 100 de kilometri de Edmonton, în luna iulie.

„Nimeni nu se uita prin parbriz să vadă unde mergea maşina", a declarat sergentul Darri Turnbull citat de CBC News. Acesta a spus că modelul Tesla a accelerat când poliţia a pornit luminile, iar celelalte maşini s-au dat la o parte. „Nimeni nu părea să fie în maşină, însă maşina a accelerat pentru că traficul se eliberase în faţă ei", a adăugat Turnbull.

Maşinile Tesla funcţionează la nivelul doi de autonomie, adică şoferul trebuie să rămână alert şi pregătit să preia controlul, iar mâinile trebuie să le ţină pe volan.

Fondatorul Tesla, Elon Musk, a anunţat că speră ca maşinile produse de compania lui să devină complet autonome până la finalul anului, cu o implicare minimă din partea şoferului. Cu toate acestea, el a adăugat că există "multe probleme mici", care vor trebui rezolvate prin testare în trafic.