Violeta Alexandru a declarat, marţi, la TVR, că alocaţiile pentru copii vor creşte, însă în tranşe, din cauza crizei economice, fiind vorba despre o primă majorare anul acesta în septembrie, pentru luna august, şi de alte două majorări în cursul anului viitor, la începutul şi la jumătatea anului, şi alte două majorări în anul 2022. 

”Ele (majorările – n.r.) acoperă şi această potenţială creştere a inflaţiei. Este o dublare a alocaţiilor pe care aveam datoria să o facem”, a spus Violeta Alexandru.

Ea a afirmat că dacă PSD va încerca să ”blocheze” majorarea graduală a alocaţiilor, autorităţile vor fi nevoite să suspende plata acestora. 

”Dacă PSD doreşte să blocheze, asta însemnă că noi suspendăm plăţile, ca să ne înţelegem. Dacă suntem într-un sistem de plăţi şi am dat drumul la procedură înseamnă că ne oprim, nu mai facem nicio plată până nu se clarifică ce obiectiv are PSD din acest subiect. Pentru că ar trebui să ne oprim până când ei vor bloca sau vor ataca pentru a putea vedea ce se întâmplă mai departe cu acest sistem de plată. Maniera în care ei încearcă să blocheze înseamnă că nu-şi doresc să facem această primă creştere pe care noi suntem determinaţi să o facem la începutul lunii septembrie”, a adăugat ministrul. 

Violeta Alexandru a precizat că efortul bugetar este de 300 de milioane de lei pentru anul în curs, iar sumele vor fi prevăzute la rectificarea bugetară de către Ministerul Finanţelor.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, majorarea cu 20%, începând cu luna septembrie, a alocaţiei de stat pentru copii, aferentă lunii august, iar pentru perioada 2021-2022, Executivul a prevăzut câte două majorări pe an, în lunile ianuarie şi iulie.

Ministerul Muncii a anunţat, vineri seară, printr-un comunicat de presă, că, începând cu luna august 2020, alocaţia de stat pentru copiii care au între 2 şi 18 ani va creşte de la 156 de lei la 185 de lei, iar pentru copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani, precum şi pentru cei cu handicap, cuantumul va creşte de la 311 la 369 de lei.