Moldova

Cehia se opune politicii migraționale promovate de Merkel

Republica Cehă respinge ideea conform căreia ţările membre ale Uniunii Europene (UE) care refuză să preia migranţi trebuie să compenseze în alte feluri şi consideră că apărarea frontierelor trebuie să ţină în mod individual de statele membre, a declarat luni premierul ceh, Andrej Babis, informează Reuters.

Babis a reacţionat astfel la comentarii făcute de cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, într-un interviu acordat la sfârşitul săptămânii trecute publicaţiei Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, în care făcea apel la un "sistem flexibil" în politica privind migraţia şi pentru ca Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex) să poată acţiona în mod independent.

Într-un interviu pentru ediţia de duminică a ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, Merkel şi-a prezentat viziunea despre cum ar trebui să se dezvolte zona euro, printre multe alte subiecte.

Ţările Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia) continuă să se împotrivească încercărilor guvernelor vest-europene, în frunte cu cel condus de cancelarul german Angela Merkel, de a reforma politica europeană de azil pentru a le obliga să primească migranţi veniţi din afara Europei şi de a condiţiona accesarea fondurilor europene de acceptarea unei asemenea politici de azil, precum şi de situaţia statului de drept. Grupul de la Vişegrad a încercat să obţină în anumite chestiuni şi sprijin din partea României, Bulgariei şi ţărilor baltice (Lituania, Letonia, Estonia).AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Football news:

Manchester City will play in the Champions League. CAS has accepted the appeal
Carragher on the Premier League: Liverpool can repeat success, but need transfers
In Romania, the 19-year-old goalkeeper hit two penalties, but both times the referee asked to Interrupt. The Keeper threw a fit and left
Solskjaer on De Gea: He won the Premier League, the FA Cup, the Europa League, the League Cup, but it's not enough
Vidal scored 8 goals with 23 shots on target. He has the highest percentage in La Liga
Jorge Valdano: Barcelona is not a title contender now. Messi can't do everything
Joaquin on the 550th game in La Liga: Proud to be caught up with the legend Raul