Moldova

Cinci ani de la moartea Anei Barbu. Mesajul emoționant al Nataliei pentru mama sa

Cinci ani de la moartea Anei Barbu. Mesajul emoționant al Nataliei pentru mama sa

Interpreta Natalia Barbu a scris ieri un mesaj emoționant dedicat mamei sale, Ana Barbu, care s-a stins din viață acum cinci ani. Pe pagina sa de Instagram aceasta a publicate și cîte fotografii.

„Acum cinci ani în urmă, ai plecat de lîngă noi. A fost cea mai grea zi din viața mea, cea mai întunecată perioadă. Mi-a fost atît de greu să accept că ne-ai părăsit. Cu timpul însă m-ai tot vizitat, m-ai alinat în visele mele, mi-ai dat puțin cîte puțin încredere că totul va fi bine. Știu că ești la lumină acum, în brațele Divine și că ne protejezi din subtil. Te iubesc și îți multumesc că mi-ai fost mămică”, a scris interpreta pe o rețea socială, transmite tv8.md.


Ana Barbu s-a stins din viață în dimineața zilei de 18 mai 2015, la vîrsta de 55 de ani, în urma unei scleroze amiotrofice. Corpul neînsuflețit al interpretei a fost depus la biserica „Sfînta Teodora de la Sihla”, apoi la Palatul Național „Nicolae Sulac”, după care interpreta a fost înmormîntată la cimitirul din Stăuceni.

Ana Barbu fost cunoscută în special pentru piesa „Flori de liliac”.


Football news:

Gasperini on two penalties for Juve: They are above any rules in Italy. Did we have to cut off our hands?
Sarri Pro 2:2 with Atalanta: We played with one of the best teams in Europe right now
Pep Guardiola: Manchester City have won a place in the Champions League on the pitch. I hope that UEFA will allow us to play
Atalanta extended their unbeaten streak to 14 games and is ranked 3rd in Serie A
Ronaldo scored his 27th goal in Serie A, converting a penalty in the game against Atalanta. Immobile has 29 balls
Sterling scored 27 goals for the season and broke his record. He scored a hat-trick against Brighton
Three Atalanta players have scored 15+ goals in the Serie A season. This is the best result since 1952