Moldova

Părinţii bebeluşului aruncat într-o podgorie din Nisporeni au primit a doua şansă

Părinţii bebeluşului părăsit într-o podgorie din raionul Nisporeni imediat după ce a fost adus pe lume, au primit a doua şansă. Cei doi soţi au două luni la dispoziţie pentru a convinge autoritatea tutelară să nu îi decadă din drepturile părinteşti. Familia, care până la naşterea celui de-al cincilea copil, stătea într-o locuinţă dărăpănată, a primit ajutor financiar pentru a repara casa bunicilor din satul vecin, unde ar urma să se mute cu traiul, dacă părinţii nu vor pierde tutela copiilor.

În prezent, femeia împreună cu bebeluşul pe care l-a abandonat pe 6 iulie se află într-un centru de plasament din oraşul Hânceşti. Ambii sunt bine, spun asistenţii sociali, la fel ca şi ceilalţi 4 copii ai cuplului, care au fost plasaţi temporar într-o familie de asistenţi parentali la scurt timp după incident. Primarul din localitate spune însă că de aproape o lună de când au plecat de acasă, părinţii nu s-au prea interesat de copii.

VICTOR SINOGACI, primarul comunei Mireşti: "Cam aşa, mai puţin se interesează de copii. Tatăl a fost la trei zile şi i-a vizitat, respectiv după asta, nu a mai vizitat copii. Mama până ce nu şi-a dat prea interesul să vadă ce e cu copiii. Nu prea are legătură cu ei."

Cât soţia şi copiii stau în centre de plasament, capul familiei trebuie să se ocupe de reparaţia casei în care cei şapte membri urmează să se reunească. Locuinţa se află în satul Bujor, la 6 kilometri distanţă de comuna în care aceştia au trăit până acum. Imobilul a aparţinut bunicilor din partea mamei şi e în paragină de ani de zile. Pentru reparaţia imobilului, cuplul a primit un ajutor financiar de 10 mii de lei din partea primăriei şi a Mitropoliei Moldovei.

VICTOR SINOGACI, primarul comunei Mireşti: "I s-au dat termen restrâns, timp de două luni de zile să facă reparaţie, şi ca noi mai departe să primim o decizie. Cum o să-şi dea străduinţa să facă reparaţia necesară ca copiii să fie în siguranţă, noi o să primim decizia ca copiii să fie reintegraţi în familie."

Am mers să vedem cum decurg lucrările de reparaţie a casei şi să discutăm cu tatăl copiilor, însă nu am găsit pe nimeni acasă. Mai mult, nu am zărit nici un muncitor în zonă. La începutul lunii iulie, un nou-născut a fost găsit într-o vie din apropierea satului Cristeşti, raionul Nisporeni. Ulterior, s-a stabilit că mama copilului era la muncă în câmp, când a intrat în travaliu. După ce a născut, a abandonat bebeluşul şi a declarat că nu are bani să îl crească. După câteva zile, femeia s-a răzgândit şi a venit după copil.

Football news:

Zidane on Jovic's future: anything can happen. I can't say anything until the window closes
Flick on Bayern's Interest in Kramaric: I know him well, but I haven't heard anything about it
We have three clubs in this group stage of the Champions League. How did campaigns with two end up?
Solskjaer on transfers: No news. Working with what we have, Manchester United have a big squad
Guardiola confirmed that Zinchenko will stay at Manchester City
Bayern won 5 trophies in a year. To repeat the record Barca need to take another
Flick took 5 trophies with Bayern after 40 matches