Moldova

Peter Michalko își ÎNCHEIE mandatul în R. Moldova. Cine va fi noul șef al Delegației Uniunii Europene în R. Moldova

Șeful Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, Peter Michalko, își încheie mandatul în R. Moldova, iar în locul său a fost numit Janis Mazeiks. În prezent,Janis Mazeiks este subsecretar de stat, director politic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Letonia.

Janis Mazeiks este licențiat în științe politice la Universitatea din Letonia și masterand în drepturile omului și democratizare, la Universitatea din Padova, Italia.

Noul șef al Delegației UE și-a început activitatea în diplomație în anul 1995. A deținut mai multe funcții în aparatul central al Ministerului de Externe al letoniei, cât în misiuni, scrie canalul de Telegram „Culisele Diplomației”.

Trei ani a fost reprezentantul permanent al Letoniei pe lângă Consiliul Europei. Apoi, revenit în „centrală”, a fost șeful departamentului organizații internaționale și drepturile omului.

În perioada 2006-2007 a fost consilierul președintelui leton pe politică externă.

Din 2007-2011 a fost ambasador, reprezentantul permanent al Letoniei pe lângă ONU la Geneva, iar în 2013 -2018 - ambasador, reprezentantul permanent al Letoniei pe lângă ONU la New York.

Football news:

Griezmann spoke with Hamilton and visited the Mercedes boxes at the Spanish Grand Prix
Barcelona feels that Neymar used it. He said that he wanted to return, but extended his contract with PSG (RAC1)
Aubameyang to the Arsenal fans: We wanted to give you something good. I am sorry that we could not
Atletico did not lose at the Camp Nou. Busquets' injury is the turning point of the match (and the championship race?)
Verratti injured his knee ligaments in PSG training. Participation in the Euro is still in question
Neymar's contract in one picture. Mbappe wants the same one
Manchester United would like to sign Bellingham in the summer, not Sancho. Borussia do not intend to sell Jude